LEGEA TRANSPORTULUI ÎN REGIM DE TAXI ȘI DE ÎNCHIRIERE - LEGE nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

Capitolul IV Aparatul de taxat

Capitolul IV Aparatul de taxat

Articolul 38

(1) Taximetrul din compunerea aparatului de taxat trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) pentru introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune, iar în utilizare, cerinţele prevăzute de reglementările metrologice în vigoare.
(2) Aparatul de marcat electronic fiscal din compunerea aparatului de taxat trebuie să îndeplinească toate condiţiile şi funcţiile prevăzute de normele legale în vigoare.

Articolul 39

Funcţiile interzise aparatelor de taxat sunt cele prevăzute în normele legale în vigoare, precum şi următoarele funcţii:
a) înregistrarea tarifelor doar valoric, fără identificarea felului serviciului tarifat;
b) funcţionarea aparatului în condiţiile deconectării dispozitivelor de imprimare şi afişaj client, a memoriei electronice fiscale şi a lămpii taxi;
c) modificarea tarifelor sau a cotei TVA înainte de obţinerea raportului fiscal de golire zilnică;
d) modificări ale ceasului de timp real, altele decât trecerea de la ora de vară la ora de iarnă şi invers sau variaţii mai mari de 10 minute.

Articolul 40

Aparatul de taxat trebuie să se blocheze automat în condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a), în cazul taximetrului şi în condiţiile prevăzute în normele legale în vigoare, iar în cazul aparatului de marcat electronic fiscal:
a) nu este conectat sistemul de imprimare sau lampa taxi;
b) capacitatea de înmagazinare a memoriei electronice fiscale s-a epuizat;
c) dacă după 24 de ore de la emiterea ultimului raport fiscal de închidere zilnică se încearcă tipărirea primului bon client fără emiterea automată a raportului fiscal de închidere zilnică pentru perioada respectivă;
d) dacă la încărcarea memoriei dedicate bonurilor client sau înainte de închiderea fiscală zilnică nu se emite automat rola jurnal ce va conţine copiile bonurilor client din ziua respectivă.

Articolul 41

Aparatul de taxat trebuie să îndeplinească cerințele corespunzătoare celor două componente ale sale, prevăzute la art. 38, precum și următoarele cerințe:
a) să furnizeze informații reale și autentice privind serviciile de transport în regim de taxi efectuate la nivelul unei perioade de lucru de 24 de ore și pe o perioadă mai lungă, prin citirea memoriei fiscale;
b) să asigure, prin intermediul tastaturii imprimantei sau al cheii electronice, accesul la datele privind serviciile prestate;
c) să asigure posibilitatea de a controla suma de control a programului, buna funcționare a memoriei electronice fiscale și a funcțiilor asociate;
d) să asigure accesul la regimul de lucru «programare» , numai după îndepărtarea sigiliului fiscal aplicat aparatului de marcat electronic fiscal;
e) să asigure prin programare posibilitatea de a lucra cu două tarife, tarif de zi între orele 6,00-22,00 și tarif de noapte între orele 22,00-6,00, în transportul de persoane;
f) să asigure că viteza de comutare să fie de 10 km /oră;
g) să tipărească bonul client cu datele prevăzute la art. 42;
h) să tipărească raportul conducătorului auto, raportul fiscal de închidere zilnică, raportul memoriei fiscale sau să permită citirea înregistrărilor din memoria electronică fiscală prin intermediul cheii electronice;
i) să introducă în memoria fiscală datele prevăzute de normele legale în vigoare, precum și următoarele date:
1. numărul de înmatriculare al autovehiculului taxi;
2. setul de tarife de lucru și modificările acestora;
3. constanta K a taximetrului;
4. numărul și data fiecărui raport de închidere zilnică, ce va cuprinde minimum următoarele informații:
– parcursul total în km;
– parcursul total cu călători în km;
– valoarea totală încasată;
– valoarea TVA;
– numărul fiecărei curse efectuate;
5. numerele de telefon și fax ale transportatorului autorizat;
6. data, ora și minutul introducerii în exploatare;
7. componentele antetului;
8. timpul efectiv lucrat, din care timpul de noapte efectiv lucrat.

Articolul 42

Bonul client trebuie să conţină elementele precizate în normele legale în vigoare, precum şi următoarele elemente:
a) numerele de telefon şi fax ale operatorului de transport;
b) numărul bonului client, data şi ora;
c) codul fiscal al transportatorului autorizat;
d) numărul cursei;
e) numele taximetristului;
f) numărul de înmatriculare al autovehiculului taxi şi numărul autorizaţiei taxi;
g) tariful de pornire;
h) tariful de distanţă (lei/km);
i) distanţa parcursă (km);
j) tariful de staţionare (lei/oră);
k) durata staţionării, care include şi durata de circulaţie sub viteza de comutare;
l) durata cursei;
m) tariful pentru încărcare/descărcare, dacă este cazul;
n) preţul total al serviciului;
o) valoarea şi cota TVA aferentă.

Articolul 43

Este interzisă efectuarea unui transport în regim de taxi cu aparatul de taxat defect, cu lampa taxi scoasă din funcţiune sau fără a elibera bonul client la finalul cursei.

Articolul 44

(1) Producătorul sau, după caz, importatorul de aparate de taxat furnizează odată cu aparatul dotarea tehnică aferentă şi procedeul tehnic sau programul după care se realizează tarifarea şi se pot obţine informaţiile conţinute în memoria electronică fiscală.
(2) Perioada de garanţie este de minimum un an.

Articolul 45

(1) Aplicarea sau înlăturarea sigiliului fiscal al aparatului de marcat electronic fiscal, precum şi introducerea programului privind modul de tarifare şi tarifele se realizează numai de către reprezentantul autorizat, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Taximetrele aflate în utilizare se supun controlului metrologic legal de către Biroul Român de Metrologie Legală, conform reglementărilor metrologice în vigoare. Prima verificare metrologică se efectuează imediat după instalarea pe taxi a aparatului de taxat, ocazie cu care se eliberează buletinul de verificare metrologică.
(3) Unitatea service autorizată, conform prevederilor legale, instalează aparatele de taxat pe taxiuri, în conformitate cu instrucţiunile producătorului, şi efectuează reglarea taximetrului în funcţie de constanta generatorului semnalelor de distanţă şi securizarea reglării, precum şi securizarea conexiunii taximetrului cu autovehiculul în care este instalat, prin intermediul mijloacelor de securizare a taximetrului. În caz de intervenţie asupra aparatului de taxat, unitatea service are dreptul să înlăture şi să aplice elementele de securizare a conexiunii taximetrului cu autovehiculul, fără deteriorarea eventualelor marcaje metrologice.

Articolul 46

În situaţia funcţionării taxiului cu mai multi şoferi alternativ, în cadrul unui program zilnic de lucru, fiecare şofer începe activitatea prin accesarea identităţii sale în programul aparatului de taxat, prin introducerea unei chei electronice, prin intermediul căreia se poate executa şi controlul asupra activităţii depuse de acesta.

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright ARR Atestate 2024. Toate drepturile rezervate.