Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier, Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi Registrul electronic naţional al întreprinderilor autorizate se întocmesc prin înscrierea datelor aferente operatorilor de transport rutier, întreprinderilor de transport rutier în cont propriu sau întreprinderilor autorizate care îndeplinesc cerinţele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru obţinerea licenţei comunitare, a certificatului de transport în cont propriu sau a autorizaţiei pentru transportul rutier naţional contra cost, după caz.
Completarea Registrului electronic naţional al operatorilor de transport rutier, a Registrului electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi a Registrului electronic naţional al întreprinderilor autorizate se realizează prin înscrierea cel puţin a următoarelor date:
a) denumirea şi forma juridică a întreprinderii;
b) adresa sediului acesteia;
c) numele managerului/managerilor de transport;
d) tipul licenţei comunitare corespunzător tipului de transport efectuat, precum şi numărul şi seria acesteia, numărul şi seria certificatului de transport rutier în cont propriu sau numărul şi seria autorizaţiei pentru transportul rutier naţional contra cost, după caz;
e) numărul şi seria copiilor conforme ale licenţei comunitare/ale certificatului de transport rutier în cont propriu/ale autorizaţiei pentru transportul rutier naţional contra cost, precum şi numerele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere pentru care au fost eliberate;
f) încălcările grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
g) numele persoanelor care au fost declarate ca fiind inapte pentru coordonarea activităţii de transport, atât timp cât buna reputaţie a persoanei respective nu a fost restabilită, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, precum şi măsurile de reabilitare aplicabile;
h) măsurile administrative şi sancţiunile aplicate operatorilor de transport rutier/întreprinderilor de transport rutier în cont propriu/întreprinderilor autorizate.
(1) Gestionarea Registrului electronic naţional al operatorilor de transport rutier, a Registrului electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi a Registrului electronic naţional al întreprinderilor autorizate se asigură de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.
(2) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare I.S.C.T.R., vor actualiza permanent datele înscrise în registrele electronice prevăzute la alin. (1), conform competenţelor ce le revin.
(1) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. reprezintă punctul naţional de contact responsabil de schimbul de informaţii cu celelalte state membre ale Uniunii Europene privind aplicarea Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 şi de luare a măsurilor necesare în vederea interconectării şi accesibilităţii la nivelul Uniunii Europene a Registrului electronic naţional al operatorilor de transport rutier.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), Autoritatea Rutieră Română - A.R.R este instituţia română responsabilă cu întocmirea, în colaborare cu I.S.C.T.R., şi transmiterea raportului prevăzut la art. 26 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, a raportului prevăzut la art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, precum şi a raportului prevăzut la art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009.
Lasă un comentariu