(1) Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie să deţină la bordul autovehiculului copia conformă a licenţei comunitare valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, precum şi toate celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie şi/sau tip de transport rutier.
(2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege scrisoarea de transport tip C.M.R., prevăzută de Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 429/1972, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 14 la prezentele norme metodologice.
(3) Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier contra cost de mărfuri, la bordul vehiculului rutier trebuie să se mai afle:
a) abrogată;
b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat;
c) contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz;
d) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz;
Abrogat.
(1) Pentru a efectua transport rutier naţional contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate cu vehicule rutiere a căror masă maximă autorizată, inclusiv cea a remorcii/semiremorcii nu depăşeşte 3,5 tone, întreprinderea autorizată sau operatorul de transport rutier trebuie să deţină la bordul vehiculului copia conformă a autorizaţiei pentru transportul rutier naţional contra cost/copia conformă a licenţei comunitare valabilă pentru transportul rutier naţional contra cost, prevăzută la art. 18^4, avizul de însoţire a mărfii sau un document echivalent acestuia, precum şi toate celelalte documente specifice prevăzute de reglementările în vigoare. Pentru a efectua transport rutier naţional contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate cu vehicule rutiere a căror masă maximă autorizată, inclusiv cea a remorcii/semiremorcii, este peste 3,5 tone, operatorul de transport rutier trebuie să deţină la bordul vehiculului copia conformă a licenţei comunitare prevăzută la art. 39 alin. (1) valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport prevăzut la art. 39 alin. (2), precum şi toate celelalte documente specifice prevăzute de reglementările în vigoare.
(2) Suplimentar față de documentele prevăzute la alin. (1), la bordul vehiculului trebuie să se mai afle:
a) certificatul de competență profesională a conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat;
b) contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul este deținut în baza unui contract de închiriere sau de leasing, după caz;
c) abrogată.
(1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu de mărfuri, întreprinderea trebuie să deţină la bordul vehiculului copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, documentul de transport, precum şi toate celelalte documente specifice prevăzute de reglementările în vigoare.
(2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege avizul de expediţie a mărfurilor sau un document similar acestuia din care să reiasă că transportul corespunde prevederilor art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009.
Suplimentar față de documentul de transport, în cazul transportului rutier în cont propriu de mărfuri, la bordul vehiculului rutier trebuie să se mai afle:
a) abrogată;
b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat;
c) contractul de închiriere, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz;
d) atestatul de conducător auto prevăzut în art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz.
Lasă un comentariu